Pagini

duminică, 27 februarie 2011

„Naşterea nu trebuie să fie o traumă“


Georgeta Badea (58 de ani), medic primar ginecolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, spune că femeile însărcinate au nevoie de mai multe sfaturi şi de atenţie medicală sporită. Medicul vorbeşte despre propria sarcină, de acum 33 de ani, despre teroarea resimţită în comunism, când ginecologii erau urmăriţi de Securitate, şi despre sistemul maternal din România.

Aveţi o tradiţie de familie sau de ce v-aţi îndreptat înspre domeniul medical?

Familia mea m-a educat întotdeauna să muncesc, iar la vârsta mea de atunci muncă însemna învăţat. Provin dintr-o familie de intelectuali şi amândoi asta cereau de la mine, să învăţ. Chiar mă gândeam că în perioada comunistă exista un sistem de promovare în ierarhie destul de corect. Nu-mi amintesc cu plăcere de anii aceia, care mi-au întunecat viaţa. Aveam senzaţia că stau după o cortină de fier şi că mă uit prin gaura cheii. Când spun asta mă gândesc la faptul că niciodată nu am plecat în străinătate.

De ce tocmai ginecologie?


Am vrut o specializare chirurgicală. După cei şase ani de facultate nu prea-ţi dai seama ce aptitudini ai, făcusem destul de puţină chirurgie în facultate. Dar am preferat-o. Accesul la literatura de specialitate era limitat. Dar eu am promovat cinstit în meseria mea. Nu am avut nicio pilă ca să intru la medicină, nicio relaţie ca să promovez între colegii mei după aceea, ci am promovat pur şi simplu toate examenele, pentru a obţine un post de ginecolog.

Cât ocupă intervenţiile chirurgicale în activitatea dumneavoastră?

Din 1985 fac numai ginecologie, m-am rupt de celelalte specializări, din care pot să spun că ştiu foarte puţin. În specialitatea mea am activitate de ginecologie - femeia în afara sarcinii, şi de obstetrică, adică îngrijirea femeii gravide şi naşterea. Cred că e vorba de un procent de 25% alocat intervenţiilor chirurgicale.

De la bun început v-aţi dat seama că vă potriviţi pentru asta?

Să fiu sinceră, nu. Eu am fost educată pe profil umanist, mi-au plăcut mult literatura, limbile străine, istoria. Mi-ar fi plăcut să fac ceva legat de cultură, artă. Când am optat pentru Medicină a fost o conjunctură, era o concurenţă foarte mare, toţi colegii mei voiau să dea acolo şi mi s-a părut că aş avea şanse mai mari. După ce am intrat, mi-am făcut conştiincios treaba la facultate, deşi nu cu mare dragoste, poate mi-ar fi plăcut să citesc Tolstoi sau altceva.

Când a devenit pasiune?

Pasiune a devenit după ce am terminat facultatea şi am început să lucrez în spital. Dar nu e o pasiune pentru ştiinţa medicală în sine, cât mai mult înţelegere şi apropiere de oamenii în suferinţă. Asta m-a condus mai mult decât orice. Nu sunt neapărat înnebunită să citesc un tratat medical, mai degrabă aş sta la patul bolnavului, să-l îngrijesc. M-a îndoit suferinţa oamenilor. Nu m-a interesat niciodată câte lucrări ştiinţifice am în spate, câte publicări, aş fi putut să scriu, că am muncit, dar nu am avut timp să mă aplec, am fost aproape toată ziua în spital.

Care ar fi principalele probleme de care vă loviţi în sistem?

Acum poţi să te informezi mult mai bine decât înainte, să ţii pasul cu ceea ce se întâmplă în Occident. Lipsurile sunt cele pe care le simţim în jurul nostru peste tot. Dar să spun că de 20 şi ceva de ani de când lucrez eu la Spitalul Municipal din Bucureşti am avut nevoie acut de ceva pentru o operaţie sau o naştere, şi nu am avut, ar însemna să mint. Întotdeauna ne-am descurcat, pe principiul românului „o scoatem la capăt".

Credeţi că există la noi o carenţă educaţională în privinţa controlului regulat la medicul ginecolog?

Au început să n-o mai aibă. Tinerii sunt acum foarte bine informaţi şi am fost suprinsă în ultimul timp de fete sub 30 de ani care vin la mine pentru control. La întrebarea mea iniţială „ce te supără?" îmi răspund „nimic, am venit pentru un control", lucru care este foarte îmbucurător. Începem să facem şi medicină profilactică.

Ocupăm totuşi unul dintre primele locuri în Europa într-un top nefericit al cazurilor de cancer de col uterin.

Da, se face mai mult ca acum 20 de ani, dar nu cât ar trebui. Sunt persoane care se neglijează şi vin când deja boala este avansată şi nu mai poţi ajuta aşa cum ar trebui.

Ministerul Sănătăţii a vehiculat varianta unui screening ginecologic gratuit pentru femei, cât de important credeţi că s-ar dovedi?

De-a lungul anilor, de când fac eu ginecologie, s-a tot auzit de astfel de tentative de screening pentru femei, de depistare a cancerului de col, dar la ora actuală nu ştiu să se pună în aplicare undeva şi să fie gratuit. Văd că se înmulţesc policlinicile private, care au laboratoare mult mai bine puse la punct, dar serviciile costă şi nu ştiu ce procent din populaţie are acces la aceste policlinici.

Care consideraţi că este avantajul principal al serviciilor dintr-o clinică particulară?

Sunt mai puţin aglomerate, numărul medicilor este mai mare, iar numărul pacienţilor care revin în îngrijire unui medic este mult mai mic. Asta permite medicului să fie mai atent, mai puţin grăbit, eu fug aici tot timpul. Are timp să asculte mai mult pacientul, să îi acorde mai multă atenţie. Femeile însărcinate ţin mult la asta.

Programul dumneavoastră se opreşte când aţi ieşit pe poarta spitalului sau pacientele dumneavoastră vă sună şi după aceea?

Chiar azi m-a sunat o graviduţă pe la 5.00 dimineaţa, iar la ora 9.00 a născut. Sunt în legătură mereu cu femeile pe care le îngrijesc eu pe timpul sarcinii.

Puteţi spune că funcţionaţi şi ca psiholog?

Sunt destul de apropiată de ele, îmi spun problemele lor, ajung să ştiu şi lucruri din familia lor. Sunt situaţii când te simţi copleşit, atunci când sunt complicaţii. Eu nu pot să nu mă implic şi mă afectează uneori.

Vedeţi necesară prezenţa unui psiholog pe perioada sarcinii unei femei?

Sigur că da. Ele de multe ori simt că nu le acord suficient timp şi sunt nemulţumite. Dacă cineva ar sta mai mult de vorbă cu ele ar fi foarte fericite. Sunt multe persoane care în timpul sarcinii stau acasă şi cred că se şi plictisesc. Citesc foarte multe reviste despre mame, copii, sarcină şi vin şi mă întreabă lucruri legate de alimentaţie, de îngrijire a pielii, a sânilor, chestii pentru care eu nu am timp.

Mai ţineţi minte când aţi născut dumneavoastră? Cum aţi fost ca femeie însărcinată?

Eram studentă şi am rămas însărcinată din zbor. Eram în anul V şi trebuia să merg la stagii, seminarii. Eram tânără şi nu am fost foarte atentă la starea mea de sănătate, dar sarcina a decurs normal. Naşterea a fost grea, băiatul meu a avut 4 kilograme. M-am gândit că eu nu am avut al doilea copil pentru că m-am speriat atunci. Deci contează enorm momentul naşterii, să nu fie o traumă.

Vă amintiţi un caz în care sarcina i-a schimbat viaţa femeii respective?

De cele mai multe ori, femeia este foarte fericită în momentul naşterii sau după naştere. Am întâlnit femei care se chinuiesc foarte mult până obţin o sarcină, sunt femei care pierd sarcina de mai multe ori. Mă gândesc uneori câtă putere poate să existe într-o astfel de femeie, care înfrânge orice în dorinţa de a avea un copil. Sunt în stare să suporte orice, să se supună la orice doar ca să obţină un copil. Şi de multe ori reuşesc. E o victorie extraordinară, numai Dumnezeu e lângă ea atunci. E ceva care pe mine mă depăşeşte.

Vorbeaţi de apropierea faţă de oamenii în suferinţă, care vă caracterizează. Este o empatie nativă?

Nu, este ceva ce am descoperit pe parcurs. Eu însămi eram o persoană care avea nevoie de ajutor, eram timidă, mereu o ceream pe mama lângă mine. Mă simţeam slabă, dar profesia e cea care mi-a dat tărie, m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt ca om. Dacă aş fi avut altă profesie, spre exemplu, traducător - că asta mi-ar fi plăcut mie -, cred că aş fi fost mult mai labilă, mai temătoare, mai anxioasă. Faptul că eu sunt un sprijin pentru alţi oameni, îmi dă mie putere. Sunt oameni care îmi mulţumesc cu lacrimi în ochi. A fost cineva care a vrut să-mi sărute mâna. Vă imaginaţi aşa ceva?



 
Cum arăta medicina ginecologică în comunism?

De exemplu, nu se făcea nicio ecografie, nu era aparat. Acum facem ecografii aproape lunar. Mama ajungea în sala de naştere şi nu ştia nimic, dacă e băiat sau fată, dacă e sănătos, dacă are vreo malformaţie... Iar noi, medicii, eram în ceaţă.

Trăiaţi şi într-o tensiune, având în vedere că avortul era interzis?

Vedeam în jurul meu cazuri de septicemie, pentru că femeile îşi provocau singure avortul, dar vedeam în jur şi medici urmăriţi şi suspectaţi că fac întreruperi de sarcină. Mie mi-era frică şi am zis de fiecare dată nu, deşi au fost femei care mi-au cerut asta. Am avut o prietenă, medic, care a făcut doi ani de închisoare pentru un avort. Simţeam că suntem urmăriţi în permanenţă, era ca un sac pe care-l căram după noi.

Imediat după Revoluţie ce s-a întâmplat?

A fost o avalanşă de femei care veneau la Municipal pentru avort. Nu ştiau încă de metodele de contracepţie şi încercam să le informăm.

Ce evoluţii ale sistemului medical aţi observat, după 1989?

Acum avem aparatură, putem face ecografii... Ce s-ar putea modifica în sensul bun ar fi partea hotelieră, poate şi de aceea multe femei merg spre privat. Primele întrebări sunt dacă pot sta singure într-o rezervă şi dacă îşi pot aduce soţul sau mama. Eu le spun uneori „bine, dar tu nu vii aici pentru hotel, vii pentru partea medicală". Dar le dau dreptate. Vara trebuie să fie aer condiţionat, să nu moară de cald, iarna trebuie să fie căldură în calorifere... nu cerem prea mult, cerem doar strictul necesar.
 
Sursa: Adevarul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu